Sunetele melodioase ale clopotelor răsunau prin Templul Lingwu, speriind păsările din copaci.
Credincioșii erau neliniștiți, nesigur de ce s-a întâmplat.
Din fericire, nu erau prea mulți vizitatori după-amiaza, iar curând călugării au venit să se asigure că toată lumea pleacă.
Yu Jin deschise imediat ușa.
Clopotele de dimineață și tobele de seară. Clopotele care sunau la această oră de obicei anunțau o urgență.
Curând, Jiang Si și Jiang Zhan ieșiră din odăile lor.
Cei trei stăteau pe coridor, privind în față.
Un călugăr se grăbi spre ei, plecându-se cu mâinile împreunate înaintea lor:
– Amitabha. A avut loc un incident la templu. Vă rugăm să nu vă plimbați, deocamdată, stimați binefăcători.
Yu Jin ridică o sprânceană și zâmbi:
– Maestre, asta e cam nerezonabil. Noi suntem binefăcători, nu prizonieri aici. De ce ar trebui să ne fie restricționată libertatea?
Călugărul fu luat prin surprindere.
Ceva s-a întâmplat la templu și a fost trimis să informeze vizitatorii. Cum de cineva putea fi atât de dificil?
Deși Templul Lingwu era mic, era renumit în toată țara, cu ofrande de tămâie prospere. Călugării nu ar fi vrut să strice reputația templului fiind prea aspri sau răi. După șocul inițial, călugărul explică răbdător:
– Stimate binefăcător, ai înțeles greșit. Vă informez pentru că templul este acum într-o stare de tulburare. Ne temem că ați putea fi deranjați.
– Ah, înțeleg! Jiang Zhan profită de oportunitate pentru a întreba: Pot să întreb ce s-a întâmplat la templul vostru?
Călugărul se opri pentru un moment, apoi își dădu seama de vârsta trio-ului.
Adolescenții de 14-15 ani erau curioși, așa că o astfel de întrebare nu era surprinzătoare.
Pe măsură ce călugărul ezita, Jiang Zhan exclama uimit:
– Nu cumva este ceva ce nu poate fi spus străinilor?
Călugărul se gândi, „… Știi asta, și totuși întrebi!”
Dar, fiind întrebat direct, să nu răspundă ar fi dus la speculații sălbatice. La templele ca al lor, care primeau multe femei credincioase, acest lucru era tabu. Așa că călugărul spuse:
– Unul dintre frații noștri mai tineri a intrat în Nirvana.
Jiang Si și Yu Jin schimbă o privire.
Captând privirea lui, ea se uită repede în altă parte, simțindu-se inevitabil iritată: Oare fratele meu era atât de nesigur încât instinctiv voia să-i văd reacția când se întâmplă ceva?
Jiang Zhan făcu un sunet surprins:
– Nirvana? Maestre, arătați atât de tânăr. Frații tăi mai tineri trebuie să fie și mai tineri, nu? Cum ar fi putut cineva atât de tânăr să fi atins deja virtutea perfectă?
Gura călugărului se contractă. Își rostise în gând „Amitabha” pentru a-și suprima impulsul de a se transforma în Regele Maimuțăi și explică:
– Fratele meu mai tânăr a murit dintr-un accident…
– Un accident? Ce fel de accident? Jiang Zhan părea speriat. Templul vostru pare atât de liniștit. Ar putea exista vreun pericol? Nu ar fi trebuit să ne avertizați pe noi, vizitatorii, mai devreme?
– Amitabha, stimate binefăcător, îți faci griji degeaba. Nu există niciun pericol în templu. Fratele meu mai tânăr a avut un accident în timp ce lua apă…
Jiang Zhan lăsă expresia exagerată și întrebă după un moment de tăcere:
– Pot să întreb care era numele dharma al maestrului vostru?
Deși era confuz, călugărul totuși răspunse la întrebarea lui Jiang Zhan:
– Numele dharma al fratelui meu mai tânăr era Si Kong.
Jiang Zhan făcu un pas înapoi.
Călugărul, în sfârșit, avu șansa să plece. Răspunzând „Amitabha” încă o dată, se grăbi spre o altă serie de camere pentru oaspeți.
Jiang Zhan stătea, încă uluit. Yu Jin îi dădu o palmă pe umăr.
Scoțându-l din starea de uimire, Jiang Zhan aruncă o privire către călugărul care pleca și, în șoaptă, spuse:
– Sora mea, fratele al șaptelea Yu, știți ceva? Călugărul care uda grădina pe muntele din spate la prânz se numea Si Kong!
– Fratele mai mare suspectează că acel călugăr nu a murit un accident?
– Desigur! Cum să fie o coincidență așa de mare! Jiang Zhan ridică sprâncenele, apoi se încruntă. Dar la prânz nu era nimic neobișnuit. Cum ar fi putut muri?
– Nu-i greu de ghicit. Asta înseamnă că într-adevăr era ceva în acea fântână, și după ce fratele mai mare Jiang a plecat, acel călugăr a descoperit, așa că… Yu Jin zâmbi ușor: A fost redus la tăcere.
Jiang Zhan își dădu o palmă la frunte, frustrat:
– Dacă aș fi știut, aș fi insistat până la capăt.
Yu Jin zâmbi:
– Dacă ar fi fost așa, poate că ar fi existat un alt accident.
Jiang Zhan rămase uimit, apoi spuse nemulțumit:
– Frate al șaptelea Yu, mă blestemi? Dacă aș fi rămas acolo, nu mi s-ar fi întâmplat nimic.
– De ce?
– Frate al șaptelea Yu m-ar fi salvat, spuse Jiang Zhan, ca și cum ar fi fost un fapt clar.
Chiar și Yu Jin, de obicei nepăsător, nu a putut să-și ascundă o grimasă pentru o clipă.
Privind cerul, Yu Jin l-a întrebat pe Jiang Si cu un ton interogativ:
– Se face târziu. Plecăm?
– Așteaptă puțin! Jiang Zhan îl prinse de braț pe Yu Jin. Nu putem pleca așa pur și simplu!
– Hm? Yu Jin se uită la mâna care îi strângea brațul, destul de nemulțumit.
Cât de nepotrivit să fii atât de insistent în fața lui Ah Si!
– Cineva a murit, poate chiar mai multe persoane!
– Și ce-i cu asta?
– Nu ar trebui să prindem ucigașul? Jiang Zhan părea uluit văzând lipsa de interes a celorlalți.
Yu Jin răspunse rece:
– Noi nu am omorât pe nimeni, iar morții n-au nicio legătură cu noi.
Să încerci să prinzi un ucigaș pe teritoriul altcuiva era o treabă riscantă. Dacă ucigașul era unul dintre călugări, o simplă provocare ar fi fost suficientă să le pună un templu plin de călugări împotrivă. Nu doar că nu ar fi prins vinovatul, dar ar fi avut dificultăți să scape cu viață.
Cum Jiang Si era prezentă, Yu Jin nu dorea să se implice într-o astfel de situație, care ar fi adus necazuri tuturor.
– Dar pot conștiințele noastre să suporte să ignore un astfel de lucru? insistă Jiang Zhan.
Altă persoană murise. Dacă închidea ochii și două fantome veneau să-i vorbească?
Yu Jin îl privi amuzat pe Jiang Zhan:
– Conștiință? Eu nu am așa ceva.
– Frate al șaptelea Yu, nu pot să cred că ești genul ăsta de om! Jiang Zhan își duse teatral mâna la piept, de parcă ar fi fost profund dezamăgit.
Credea că Yu Jin glumește, așa că a răspuns cu un ton exagerat, ca o glumă.
Fratele al șaptelea Yu era foarte binevoitor. Deși erau străini, nu îl salvase el odată?
Să ai simțul dreptății, dar să nu-l arăți. Fratele al șaptelea Yu era cu adevărat un om bun.
– Nu am. Inima mea… Yu Jin aruncă o privire fugară către Jiang Si și spuse pe un ton neglijent: Am pierdut-o.
Jiang Si coborî privirea.
Cum putea să flirteze cu ea chiar și într-un astfel de moment? Era de necrezut!
– Al doilea frate, hai să plecăm. Mi-e puțin frică, spuse Jiang Si încet, observând alți oaspeți ieșind din camerele lor.
Jiang Zhan își duse mâna la frunte:
– Ce confuz sunt! Cum am putut să uit că a patra soră e o domniță? Normal că te sperii într-o astfel de situație. A patra soră, e vina mea. Hai să plecăm acum.
Bine, dacă fantomele voiau să vorbească cu el, atunci să vorbească. Poate dacă se înțelegeau bine, îl lăsau în pace.
Ah Man, micuța slujnică ce stătuse ca o stană de piatră, îi aruncă lui Jiang Zhan o privire plină de compasiune.
Al doilea tânăr stăpân era cu adevărat naiv. Tânăra domniță, speriată? Heh.
Văzând că doreau să plece, călugării nu erau decât bucuroși să-i conducă.
Grupul se grăbi spre han. Sub copacul mare de afară, deja se adunaseră mulți oameni, discutând despre incidentul de la Templul Lingwu, bucurându-se în același timp de răcoarea serii.
– Am auzit că acel călugăr a alunecat în timp ce scotea apă și s-a lovit cu capul de marginea fântânii. Capui ia fost zdrobit pe loc și era plin de sânge. Ce soartă crudă.
– De aceea se spune că soarta e predestinată…
Când soarele era pe cale să apună, Ah Man găsi un moment potrivit să raporteze pe ascuns:
– Tânără domniță, Ah Fei a trimis un mesaj prin bătrânul Qin. A spus că, legat de primul loc pe care l-ați rugat să-l verifice, casa familiei Li din Cetatea Dayang, domnița lor a venit azi la Templul Lingwu să aducă ofrande și încă nu s-a întors…
Lasă un răspuns