Jiang Zhan, văzând reacția lui Jiang Si, simți cum i se prăbușește inima. Izbi masa cu pumnul, exclamând:
– Cum se poate întâmpla așa ceva cu o bucătărie vegetariană de calitate superioară? Mă duc să cer socoteală călugărilor chelioși!
– Frate Jiang, te rog calmează-te, spuse Yu Jin, văzându-l pe Jiang Zhan înfuriat.
– Al șaptelea frate Yu, de ce mă oprești? Mâncarea lor miroase a putrefacție! E dezgustător! Nu o să fiu mulțumit până nu îi pedepsesc pe călugării ăia chelioși.
Doar gândindu-se la asta, stomacul începu iar să i se întoarcă pe dos.
Yu Jin aruncă o privire către Jiang Si, apoi îl întrebă pe Jiang Zhan cu un zâmbet abia schițat:
– Frate Jiang, ești sigur că mirosul putred din mâncare provine de la carcase de animale? Sau… ar putea fi… uman?
Jiang Zhan îngheță, fața lui frumoasă devenind palidă ca moartea într-o clipită.
– Al șaptelea frate Yu, astfel de glume sunt periculoase!
– Într-adevăr, poate cineva a murit deja, spuse Yu Jin, sprijinindu-se leneș pe spate.
– Așteaptă, lasă-mă să procesez asta . Jiang Zhan închise ochii pentru câteva clipe, apoi se ridică brusc și merse repede spre ușă, închizând-o. Se sprijini de ea, ud leoarcă de transpirație rece.
– A patra soră, eu chiar nu simt nimic, spuse Jiang Zhan, frecându-și nasul, apoi îl privi pe Yu Jin. Al șaptelea frate Yu, dar tu?
Yu Jin clătină din cap:
– Nici eu nu simt nimic. Apoi o privi pe Jiang Si cu atenție și adăugă fără ezitare: Dar cred ceea ce spune domnița Jiang.
Jiang Zhan clipi, aproape gata să izbucnească în lacrimi. Blestemată să fie! Și el o credea!
– Deci, spui că am mâncat ceva gătit în apă în care au stat înmuiate cadavre? o privi pe sora lui mai mică cu o expresie de aproape disperare.
– E doar o posibilitate, spuse Jiang Si, puțin împotrivă.
Ochii lui Jiang Zhan se lumină de speranță:
– Există și alte posibilități?
– Poate că e vorba de cadavre de pisici sau câini…
Jiang Zhan se lăsă pe podea, acoperindu-și gura. Mai bine să moară pe loc!
– Dar celelalte feluri de mâncare? întrebă brusc Yu Jin.
În loc să se gândească la scârba provocată de cele mâncate, părea mai interesat să înțeleagă ce se întâmplase. Firește, cheia era că el nu mâncase nimic… Ehem, un gând cam răutăcios, dar care nu putea fi exprimat.
Jiang Si luă o bucată de tofu prăjit de lângă ea, o mirosi, apoi trecu pe rând la celelalte feluri. În cele din urmă, declară cu încredere:
– Celelalte feluri sunt în regulă. Doar supa de legume are un miros ciudat.
Yu Jin răsuflă ușurat:
– Atunci să mâncăm și discutăm mai târziu.
Fața lui Jiang Zhan se strâmbă, de parcă ar fi înghițit o lămâie:
– Nu mai vorbi despre „mâncare”. Vreau doar să vărs.
Jiang Si aprobă din cap:
– Mda, hai să mâncăm mai întâi. Aveau nevoie de energie pentru a discuta restul problemelor.
Cei doi ridicară bețișoarele și începură să mănânce în liniște.
Jiang Zhan se ridică, cu fața lipsită de orice speranță:
– Mâncați încet. Eu ies să-mi limpezesc mintea.
Într-o clipă, doar doi oameni mai rămăseseră în cameră.
Yu Jin puse jos bețișoarele:
– Cât timp plănuiești să rămâi la Templul Lingwu?
– Nu sunt sigură.
– De ce nu mergem la un han, în schimb?
Jiang Si îi aruncă o privire rece și spuse direct:
– Tânăr stăpân Yu, te comporți prea familiar, având în vedere cât de puțin ne cunoaștem.
– Prea familiar? Yu Jin se aplecă brusc spre ea și șopti: În noaptea aceea…
– Taci! Jiang Si se înroși de furie. Tânăr stăpân Yu, în ce fel ești diferit de un netrebnic? Ignorând sentimentele unei domnițe și făcând ce îți place. Dacă sora ta ar fi tratată atât de neformal de un alt bărbat, ce ai face?
Yu Jin o privi intens pe Jiang Si, apoi, brusc, îi apucă mâna și întrebă sincer:
– Care sunt sentimentele tale adevărate?
Jiang Si rămase pentru o clipă uluită de sinceritatea lui.
Jiang Zhan dădu buzna pe ușă:
– Ați terminat de mâncat?
Jiang Si se încordă și răspunse grăbită:
– Da, am terminat. Abia atunci își dădu seama că uitase să-și retragă mâna.
Sub masă, tânăra încercă să-și tragă mâna înapoi, dar mâna mare o strânse și mai tare.
– Încă nu am terminat, spuse Yu Jin relaxat.
Dar în sinea lui era încântat.
Începuse să înțeleagă vag sentimentele ei încă din noaptea aceea, când se comportase puțin obraznic.
Nu putea să creadă că o fată atât de fermă în convingerile ei ar tolera atingerea unui bărbat pe care nu-l plăcea.
Această fată spunea una și simțea alta. Ce s-ar întâmpla dacă și-ar recunoaște sentimentele pentru el?
Jiang Si îl fulgeră cu privirea, de parcă îi ghicise gândurile, și gândi rece doar două cuvinte: „Mai bine mor.”
Nu doar că ar fi murit de durere pentru că s-ar fi îndrăgostit prostește, dar ar fi avut parte și de un sfârșit amar din cauza blestematei identități de viitoare consoartă a celui de-al șaptelea prinț.
– Al șaptelea frate Yu, sunt uimit. Cum de poți mânca în asemenea situație?
Abia atunci Yu Jin îi dădu drumul mâinii lui Jiang Si, aruncând un zâmbet strălucitor către Jiang Zhan:
– Ei bine, atunci să ne oprim din mâncat.
Jiang Zhan rămase uluit pentru o clipă.
De ce să zâmbească așa fermecător, fără vreun motiv? Sora lui era încă aici!
– Mă gândeam, spuse Jiang Zhan serios, dacă doar supa de legume are un miros ciudat, iar celelalte feluri sunt în regulă, atunci ori apa folosită pentru supă este problema, ori apa folosită pentru irigarea legumelor sălbatice. Ce părere aveți?
Yu Jin aprobă din cap:
– Al doilea frate Jiang are dreptate. Totuși… ce legătură are asta cu noi? După părerea mea, dacă mâncarea nu ne priește, ar trebui să plecăm cât mai repede de aici.
Jiang Si, rareori de acord cu Yu Jin, spuse:
– Exact, al doilea frate. Dacă apa de aici nu este curată, ar fi mai bine să ne cazăm la un han.
Scopul pentru care venise era clar și nu dorea să creeze complicații inutile.
Jiang Zhan se încruntă:
– Nu sunteți curioși? Și dacă cineva chiar a murit?
Amândoi clătinară din cap.
– Bine, atunci, a patra soră, odihnește-te puțin, iar după-amiază plecăm, spuse Jiang Zhan, cedând în fața lipsei de interes a celorlalți.
Jiang Si se ridică:
– Atunci mă duc să mă odihnesc.
Yu Jin se ridică și el:
– Nu te mai deranjez, al doilea frate Jiang. După cât ai vărsat mai devreme, ar fi bine să bei niște apă caldă și să te odihnești.
– Nu mai pomeni de apă…
Jiang Zhan nu avu energie nici măcar să-l cheme pe servitorul său, Ah Ji, să curețe mizeria de pe masă. După ce cei doi plecară, se întinse pur și simplu pe pat, închizând ochii plin de frustrare.
Un zgomot îl trezi pe Jiang Zhan.
În fața lui stătea o femeie cu părul încâlcit, corpul ei picurând apă.
– Cine ești? întrebă Jiang Zhan, uluit.
Femeia își ridică încet mâna palidă pentru a-și da la o parte părul lung ce îi acoperea fața. Chipul ei, alb și umflat, îi dezvălui un zâmbet hidos:
– Ai băut apa din baia mea, așa că trebuie să-ți asumi responsabilitatea…
Jiang Zhan se trezi brusc, gâfâind.
Afară, soarele strălucea puternic pe cer, dar el simțea că se află într-o groapă de gheață, înghețat până în măduva oaselor.
După multă luptă interioară, Jiang Zhan se dădu jos din pat.
Trebuia să investigheze; altfel, nu ar mai dormi liniștit niciodată.
Ieșind din cameră și văzând celelalte uși închise, tânărul stăpân Jiang își șterse o lacrimă.
Firește, ceilalți puteau pleca liniștiți, ei nu băuseră apă din baia unei fantome!
Templul era încă animat la acea oră. În timp ce Jiang Zhan ieși, văzu un călugăr care ducea o cutie cu mâncare, distribuind mese vegetariene altor pelerini.
Jiang Zhan se apropie de el, lăudând supa de legume până când călugărul zâmbi larg. Apoi, profită de ocazie să întrebe:
– Pe lângă faptul că legumele sălbatice sunt delicioase de la sine, există vreun secret legat de apa folosită la supă?
Călugărul zâmbi modest:
– Așa cum folosim apă de izvor pentru ceaiul oaspeților noștri de seamă, legumele sălbatice pentru supă sunt irigate în mod special cu apă dintr-o fântână săpată în muntele din spate. De aceea legumele au un gust atât de bun.
Jiang Zhan înjură în sinea lui: Blestem, nu au spălat legumele de azi!
Lasă un răspuns