Liniștea aleii întunecate fu spartă de sunetul pașilor ușori.
Yu Jin păși înainte și bătu ritmic la ușă.
Ușa se deschise repede, iar portarul se retrase respectuos.
Totuși, Yu Jin nu intră imediat; se întoarse puțin și îi făcu semn lui Jiang Si să intre prima.
Jiang Si se opri o clipă, ignorând privirea șocată a portarului în timp ce trecea ușor pe lângă el.
Chiar și după ce ușa se închise rapid în urma lor, portarul încă avea o expresie nedumerită.
Înăuntru, Long Dan privea pe fereastră.
Leng Ying stătea întinsă pe spate, respirând ușor.
– Nu mai pretinde că dormi! Uite, stăpânul a adus o fată acasă! strigă Long Dan cu entuziasm către prietenul său.
Leng Ying mișcă ușor pleoapele.
Long Dan continuă să vorbească fără oprire:
– Mă întrebam de ce stăpânul nu m-a luat cu el azi. Se pare că se întâmplă ceva! Așteaptă un minut, fata pe care a adus-o este chiar cea care a venit în timpul zilei!
Leng Ying deschise ochii fără nicio expresie și apoi îi închise la loc, răsucindu-se.
Era suficient să împarți o odaie cu cineva atât de vorbăreț.
Dar… oare stăpânul avea acum vreun interes romantic?
– Ciudat, de ce este Er Niu atât de tăcut? se întrebă Long Dan cu voce tare.
De obicei, Er Niu ar fi fost mult mai entuziasmat de o asemenea veste decât era acum.
Stând în umbră, Er Niu își mișca leneș coada, cu gura îndreptată spre cer.
Proștii ăștia de oameni, e momentul să deranjeze liniștea?
Yu Jin o conduse pe Jiang Si în odaie și se opri o clipă în hol.
Deși dorea să o ducă direct în dormitor… ahem, ahem, era timp destul pentru asta în viitor. Dacă o speria acum, ar fi fost o pierdere.
– Hai în birou, spuse el.
Jiang Si dădu din cap.
Ah Man o urmă rapid.
Ea era hotărâtă să protejeze onoarea fetei!
– Ah Man, rămâi afară, spuse Jiang Si liniștit.
Ah Man: „……”
Yu Jin râse ușor, simțindu-se destul de mulțumit.
Deși nu înțelegea de ce ea îl privea tot timpul cu dispreț și precauție, probabil că fata asta nu-și dădea seama că faptul că era dispusă să împartă o odaie cu un bărbat în mijlocul nopții era suficient pentru a-i arăta recunoașterea față de caracterul său.
Nu se așteptase ca el să ocupe un loc atât de important în inima ei.
Deodată, Yu Jin simți un val de încredere pentru viitor.
Jiang Si nu știa că Yu Jin avea un asemenea loc de ședere. Intrând în birou, nu se putu abține să nu arunce o privire în jur.
Biroul era decorat simplu. Pe partea dreaptă, pe perete, era o bibliotecă înaltă, iar lângă fereastră era o masă lungă, decorată întâmplător cu un suport de cerneală, un vas de spălat pensule și o greutate de hârtie. La celălalt capăt al camerei, pe perete, se afla o canapea joasă.
Nu erau nici arzătoare de tămâie, nici vaze, iar biblioteca conținea doar câteva cărți. Totuși, lumânările din suportul de lumânări tremurau, iluminând întreaga cameră, potrivindu-se perfect cu stilul lui Yu Jin.
După ce analiză totul, un gând îi trecu prin minte lui Jiang Si.
– Te rog să iei loc; eu mă duc să aduc apă, spuse Yu Jin.
– Nu e nevoie…
Yu Jin ieși deja afară.
Jiang Si își strânse buzele și alegând un scaun, se așeză.
În scurt timp, Yu Jin se întoarse, punând un ceainic și căni pe masă, însă ceea ce turnă era apă simplă.
– Nu este potrivit să bem ceai la această oră; mai bine să bem apă caldă.
Jiang Si acceptă ceasca cu mulțumiri.
– Ce îți place să bei, domniță Jiang? Data viitoare voi pregăti pentru tine.
Cuvintele „apă cu miere” aproape că îi ieșiră din gură, dar Jiang Si le înghiți înapoi.
– Nu e nevoie să te obosești. Probabil că nu te voi mai deranja pe viitor, tinere stăpân Yu. Să vorbim despre ce s-a întâmplat astăzi.
– Ce vrea domnița Jiang să discutăm? se aplecă puțin Yu Jin, părând foarte cooperant.
Avea o pereche de ochi frumoși, ca două pietre prețioase, cu pupile întunecate și strălucitoare, scânteind cu farmec captivant, pe măsură ce își mișca privirea.
Jiang Si se retrase puțin, tremurând nemulțumită.
Era cu adevărat nepotrivit ca un bărbat pe care îl întâlnise doar de câteva ori să fie atât de frivol.
– Când a început tânărul stăpân Yu să mă urmărească?
Yu Jin ridică o sprânceană la întrebarea ei, dar nu răspunse.
– Nu vrea tânărul stăpân Yu să răspundă? întrebă Jiang Si.
Yu Jin zâmbi brusc:
– Domniță Jiang, nu aceasta este atitudinea potrivită pentru o discuție serioasă. Nu uita, eu sunt cel care te amenință acum, nu invers.
Ai vrea să mă presezi acum, nu? Va trebui să aștepți până mă vei lua de soț înainte să îți dau satisfacție.
Închizându-și ochii, Yu Jin respiră adânc, suprimând impulsul de a o face să tacă pentru totdeauna.
– Ce sugerează tânărul stăpân Yu să discutăm? întrebă Jiang Si, liniștită.
Yu Jin râse ușor, având încredere că fata de lângă el nu va obiecta:
– Domniță Jiang, tu pui prima întrebare, iar apoi eu voi pune una. Astfel, va fi un schimb de întrebări corect. Ce zici?
Jiang Si își mușcă ușor buza.
Acest ticălos chiar era genul care profita fără a suferi nicio pierdere.
În viața ei anterioară, el o convinsese să fie înlocuitoarea iubiteisău, iar acum că știa adevărul, se simțea profund prinsă în capcană. Doar gândindu-se la fiecare acțiune a acelui ticălos o făcea incapabilă să se înduplece să folosească trucuri precum simularea morții sau călugărirea. Nu putea decât să se împrietenească cu el în timp ce suferea în tăcere, un sentiment greu de exprimat.
– Bine, să fie așa, spuse ea.
– Atunci, domniță Jiang, te rog să pui prima întrebare. Yu Jin se juca cu ceașca, privirea lui trecând ușor peste fața ei fină și delicată.
Se părea că era supărată.
Furia avea și ea farmecul ei; ce ar trebui să facă dacă ar vrea să o sărute?
Privirea băiatului se întunecă brusc, căzând pe buzele ei perfect conturate.
Nu se putea să nu remarce că fata era cu adevărat binecuvântată; buzele ei erau naturale, roz, într-o nuanță extrem de atrăgătoare, umede, fără nicio linie.
Privirea lui Yu Jin deveni și mai profundă.
Jiang Si simți brusc că încăperea se încălzește.
Siluetele celor doi erau proiectate pe fereastra de mătase, iar pentru o clipă, părea că timpul s-a oprit.
Long Dan, ghemuit în curte, se uita intens la fereastră, simțind o neliniște extremă.
Măcar stăpânul adusese fata înapoi pentru a discuta ceva în miez de noapte?
Fraza „să dorești ca fierul să devină oțel” ar descrie perfect sentimentele gărzii mici în acel moment.
– Bine, să revenim la întrebarea anterioară. Când a început tânărul stăpân Yu să mă urmărească? întreabă Jiang Si.
– Nu să te urmărească, ci să te protejeze, sublinie Yu Jin, și văzând că fata de lângă el era pe cale să își piardă răbdarea, adăugă, relaxat, –După ce domnița Jiang a plecat de la mine.
– De ce? întrebă ea.
Yu Jin râse ușor:
– Asta este a doua întrebare.
Jiang Si își trase o adâncă răsuflare, răspunzând cu răceală:
– Pune tu.
– Cum a aflat domnița Jiang că fiul Marchizului de Changxing hărțuiește femei? întrebă el.
Jiang Si spusese aceste cuvinte când se prefăcu că este fiica doamnei Xiu, iar Yu Jin auzise totul clar din umbră.
În acel moment, doar gândul că Jiang Si petrecuse noaptea în casa Marchizului de Changxing și apoi descoperise un secret atât de șocant despre fiul Marchizului îl făcea să își dorească să-l sfâșie pe fiul acestuia.
Îi făcuse acea bestie ceva lui Jiang Si? Altminteri, cum ar putea o tânără fată să știe asemenea lucruri?
Jiang Si oftă adânc, cu gândul la ce urma să spună.
Știa că o întrebare ca asta avea să vină.
Cum avea deja un plan pentru a se ocupa de fiul Marchizului de Changxing și a-l distruge, nu dorea să implice pe alții și să complice lucrurile.
Însă îl înțelegea pe Yu Jin; dacă ar fi fost vagă acum, el s-ar fi întors și l-ar fi tăiat pe fiul Marchizului de Changxing în bucăți pentru a-l da câinilor, simplu și fără ezitare.
Nu voia să-i fie prea ușor acestui fiu al Marchizului de Changxing!
– Am descoperit din întâmplare servitorii fiului Marchizului de Changxing îngropând un cadavru în grădina reședinței Marchizului, noaptea, și le-am auzit conversația, spuse Jiang Si.
Yu Jin se ridică brusc.
Jiang Si, alarmată, se puse în fața lui:
– Unde te duci?
Lasă un răspuns