– Cine? La auzul cuvintelor lui Jiang Si, Ah Man se sperie și privi imediat în jur, agitată.
Jiang Si fixa o direcție, cu buzele strâns închise.
O siluetă înaltă și subțire ieși treptat din întuneric.
– Cum de ești tu? Ah Man rămase uimită.
Jiang Si, însă, nu părea deloc surprinsă.
Era mult prea familiarizată cu mirosul lui, atât din viața ei anterioară, cât și din aceasta. Când se apropie, cum ar fi putut să nu-l observe?
– Ah Man, rămâi aici. Tinere stăpân Yu, te rog să mă urmezi. Jiang Si o luă înainte.
Yu Jin o urmase cu o expresie stânjenită, dar în interiorul lui, era extrem de confuz.
Se ascunsese atât de bine, cum de fusese descoperit? Oare acum o să mă creadă un urmăritor pervers de care trebuie să se ferească?
Cei doi merseră aproximativ zece zhang înainte de a se opri.
Jiang Si se întoarse brusc, cu o față severă, întrebându-l:
– De ce mă urmărește tânărul stăpân Yu?
Yu Jin își atinse ușor nasul.
Deoarece întrebarea fusese atât de directă, nu putea decât să își folosească pe deplin talentul de a fi insensibil.
– Domnița Jiang m-a înțeles greșit. Nu te urmăresc, ci te protejez.
– Mă protejezi? Jiang Si ridică o sprânceană. Crezi că sunt un copil pe care trebuie să-l alini? Nu suntem nici rude, nici prieteni, iar eu cu siguranță nu ți-am cerut ajutorul. Apari aici, la această oră, și spui că mă protejezi?
Yu Jin lăsă un oftat ușor să-i scape.
Vocea lui avea claritatea unui tânăr și adâncimea unui bărbat tânăr. Acest oftat era ca o briză de dimineață care mângâia inima.
Jiang Si își aminti de timpul după căsătoria lor, când el îi șoptise la ureche de nenumărate ori.
Atunci, nu se putea abține să nu se întrebe cum de un bărbat putea vorbi atât de mult, ajutându-o cu entuziasm chiar și în alegerea culorii rujului de buze. La final, acel ruj din suc de flori ajunsese să fie folosit de un anumit nenorocit…
Yu Jin observă că fata din fața lui părea pierdută în gânduri.
El, un om viu, stătea chiar în fața ei și ea părea să fie cu mintea departe.
Yu Jin tuși ușor pentru a-i atrage atenția, amintindu-i politicos:
– A uitat domnița Jiang? Ai plătit deja taxa de protecție.
– Ce taxă de protecție?
– Nu cumva îți datorez o mie de taeli, domniță Jiang? Iar domnița Jiang nu mă lasă să mă vând ca să îți returnez datoria… Yu Jin păru că e rănit. Dar, vezi, sunt genul de persoană care se simte neliniștită atunci când datorează bani. Așa că să considerăm acea mie de taeli drept taxă de protecție. De acum înainte, voi fi responsabil pentru siguranța domniței Jiang.
Jiang Si rămase uimită pe măsură ce asculta.
Chiar se poate calcula așa?
– Tânărul stăpân Yu a văzut și că slujnica mea este destul de capabilă. Nu am nevoie de protecția tânărului stăpân Yu. Poți continua să îmi datorezi acea mie de taeli pentru moment. Jiang Si încheie și îi aruncă o privire rece. Sper că nu va mai exista o altă întâmplare în care tânărul stăpân Yu să mă urmărească, altfel va trebui să te consider un nenorocit.
Yu Jin o privi surprins pe Jiang Si.
Nu începuse deja să-l considere un nenorocit?
Ce fată bună și blândă…
Ce? Fata „bună” despre care tocmai vorbise el plănuise să taie „chestia” unui bărbat?
Heh, acel tip care se cățăra pe ziduri noaptea, sub influența alcoolului, pentru a profita de vaduve… Ce sens are să-i păstrezi „chestia” aceea?
– Tinere stăpân Yu, la revedere! Jiang Si se înclină ușor și îi făcu semn lui Ah Man să o urmeze.
Trebuie spus că a fost destul de norocoasă. Cel care o urmărea acum era Yu Jin. După câte îl cunoștea pe Yu Jin, chiar dacă ar fi găsit ciudate acțiunile ei cu Ah Man, și-ar fi ținut gura.
Dacă ar fi fost altcineva… Jiang Si nu se putu abține să ridice o sprânceană la gândul acesta.
Dacă ar fi fost altcineva, ar fi trebuit să meargă mai departe cu măsuri drastice.
Învățase artele mistice de la Bătrânul Șef Wumiao, care conducea întregul trib al Wumiao cu abilitățile sale mistice.
Comparativ cu adevăratele arte marțiale, artele mistice puteau ucide invizibil, fiind mult mai terifiante și misterioase.
În întreagul trib Wumiao, erau foarte puține fete cu talent pentru artele mistice. Cele mai remarcabile erau desemnate ca Fecioare Sfinte, pentru a fi succesoare ale Bătrânului Șef Wumiao. Șeful și Fecioara Sfântă erau pilonii spirituali ai tribului Wumiao.
Fecioara Sfântă A Sang era nepoata Bătrânului Șef Wumiao, dar nu a devenit Fecioara Sfântă datorită legăturii sale de sânge.
A Sang a ajuns Fecioară Sfântă datorită talentului său remarcabil. De aceea, după moartea ei, pentru stabilitatea tribului Wumiao, au amânat anunțarea morții acesteia până când, din întâmplare, ea ajunse la Frontiera de Sud și i-a luat locul lui A Sang.
Deși învățase câteva arte mistice, în viața ei anterioară nu avusese prea multe ocazii să le folosească, cu atât mai puțin să facă lucruri precum uciderea pentru a impune tăcerea.
În această noapte, persoana care o urmărea era Yu Jin și nu un străin cu un trecut necunoscut, ceea ce îi ușura considerabil situația.
– Domnița Jiang pleacă chiar așa? întrebă Yu Jin cu un zâmbet.
Jiang Si se opri și îl privi pe Yu Jin cu seriozitate:
– Ce vrea să spună tânărul stăpân Yu prin asta?
Yu Jin păși înainte, prezența sa masculină fiind imediat în jurul ei:
– Voi spune fratelui meu mai mic Jiang.
Jiang Si, care fusese plină de încredere până în acel moment: … Vrea să-l omoare pentru a-l face să tacă!
– Îi voi spune fratelui mai mic Jiang că sora lui, care pare atât de fragilă, a fugit într-un sat lângă râul Jinshui într-o noapte pentru a urmări un bărbat beat, l-a lovit până l-a făcut să-și piardă cunoștința și se pregătea să-i taie „chestia esențială”. Oh, și a mai și pretins că era o fantomă… În timp ce vorbea, Yu Jin abia își reținea râsul.
Tot timpul, fata pe care o admira a fost întotdeauna atât de unică.
– Ce vrei de fapt? Jiang Si era complet furioasă.
Nu știa că acest nenorocit putea fi atât de nesimțit, ajungând să amenințe o fată în modul cel mai dezgustător.
Yu Jin râse ușor:
– Nu vezi, domniță Jiang? Eu te ameninț.
Deoarece rolul unui bărbat modest nu îi adusese niciun rezultat, mai bine își juca rolul autentic.
Până la urmă, fie că este vorba de o urmărire persistentă sau comportament nesimțit, în această viață el o voia doar pe Jiang Si.
Jiang Si era atât de furioasă încât își mușcă buza.
El o amenința deschis!
– Tinere stăpân Yu, să nu crezi că dacă ești prieten cu fratele meu mai mic, nu voi face nimic în legătură cu tine? În acel moment, Jiang Si chiar voia să-l învețe o lecție pe acest nenorocit.
– Oare domnița Jiang mă va face să tac omorându-mă? Yu Jin scoase un pumnal și îl puse în mâna lui Jiang Si. În noapte, ochii săi ca stelele erau plini de veselie. Promit că nu mă voi opune.
Jiang Si strânse pumnalul puternic.
Contactul rece al mânerului o liniști, dar ezită, ținând pumnalul fără să miște.
– Dacă domnița Jiang nu poate să facă acest lucru…
Jiang Si ridică ochii la bărbatul care vorbea și râdea cu o lejeritate demnă de un tânăr, gândindu-se în sinea ei: „Oare o să zică ceva ipocrit ca <<dacă nu poți, o voi face eu?>>”
În schimb, auzi cum bărbatul de înaintea ei zise cu un zâmbet:
– Atunci voi continua să te ameninț.
Jiang Si:
– …
Închise ochii, inspiră adânc și își reprimă impulsul de a-l omorî pentru a-l face să tacă.
– Hai să vorbim pe bune.
Yu Jin râse ușor:
– Asta exact îmi doresc. Domniță Jiang, te rog să mă urmezi.
Merseră spre vest, trecând pe străzi și alei liniștite și pustii până când Yu Jin se opri.
– Domniță, de ce ne-a adus aici? întrebă Ah Man.
Cei trei se opriseră la intrarea în Cartierul Quezi.
– Deoarece dacă tot trebuie să avem o discuție serioasă, cel mai convenabil este acasă. Dacă domnița Jiang consideră că nu este potrivit, putem merge și la tine, sugeră Yu Jin, cu o față atentă.
– Tu, nenorocitule… Ah Man arăta spre Yu Jin, fără cuvinte.
Cum de stăpâna ei își pierduse rațiunea în fața unui bărbat frumos?
Jiang Si îi aruncă o privire din colțul ochiului lui Yu Jin și intră prima pe alee:
– Hai la tine.
Ah Man:
– …
Nu o mai întrebă, sentimentele ei erau destul de complicate!
Lasă un răspuns