În lumina strălucitoare a lunii, se putea observa că bărbatul avea în jur de patruzeci de ani, era scund, dar vânjos.
Bărbatul zăbovi o clipă în pragul ușii, apoi își băgă satârul în sân și păși în noapte.
– Domni… domniță, acel bărbat merge să omoare pe cineva? șopti Ah Man, încercând cu greu să-și ascundă nervozitatea. Sau… tocmai i-a omorât pe cei din casă?
– Nu se simte miros de sânge, răspunse Jiang Si încet, urmărind bărbatul care era pe cale să dispară complet în întuneric.
Ah Man își mușcă puternic buza.
– Asta înseamnă că… bărbatul ăsta chiar merge să omoare pe cineva!
Spunând asta, Ah Man deveni vizibil agitată, apucându-se inconștient de mâneca lui Jiang Si.
– Domniță, ce facem?
Această situație neașteptată o surprinsese chiar și pe Jiang Si.
Plănuise multe scenarii pentru investigația nocturnă în satul familiei Wang, dar niciodată nu-și imaginase că va da peste un caz de crimă în desfășurare.
– Ah Man, poți face față acelui bărbat?
– Servitoarea asta poate să-l înfrunte. Deși pare vânjos, după felul în care calcă, se vede că nu a practicat arte marțiale. Pot să mă descurc ușor cu doi sau trei ca el.
Jiang Si reflectă pentru un moment. Văzând că silueta bărbatului dispăruse, luă în cele din urmă o decizie:
– Hai să-l urmărim și să vedem.
Să ignore o astfel de situație ar fi fost împotriva conștiinței sale, dar totul trebuia făcut cu precauție, ținând cont de siguranța lor.
Jiang Si era foarte conștientă de un lucru: bunătatea dincolo de posibilități nu este bunătate, ci nebunie, mai ales dacă pune în pericol pe cei din jur. Aceasta ar fi fost o prostie și mai mare.
– În regulă! Ochii lui Ah Man străluciră de entuziasm la auzul vorbelor lui Jiang Si.
Ah Man era, până la urmă, o tânără care nu văzuse prea mult din lumea reală. Chiar dacă avea abilități de luptă, o situație ca aceasta putea să o agite, dar agitația nu însemna frică.
Pentru micuța servitoare curajoasă și pricepută, urmărirea unui potențial criminal era mult mai palpitantă decât căutarea unei vânzătoare de tofu în beznă.
– Domniță, nu știu unde s-a dus acel bărbat, spuse Ah Man cu o expresie îngrijorată după ce făcură câțiva pași.
– Pe acolo, Jiang Si porni într-o anumită direcție.
Ah Man privi în jur și întrebă în șoaptă:
– Cum știe domnița?
– Bărbatul a băut, răspunse Jiang Si liniștită.
Mirosul puternic de băutură ieftină de orez, chiar și la distanță, prin aerul gros al nopții, era imposibil de ignorat.
Răspunsul lui Jiang Si o zăpăci și mai mult pe mica servitoare.
Cum de știa domnița că bărbatul băuse?
Nu conta. Să urmeze domnița era, fără îndoială, alegerea corectă.
Stăpâna și servitoarea merseră braț la braț pentru o vreme, până când Jiang Si se opri brusc.
Ah Man se opri și ea, arătând înainte:
– Domniță, uite, bărbatul e acolo!
Bărbatul era la vreo zece zhang (n.tr. unitate de măsură tradițională chineză, aproximativ 3,3 metri) distanță de ele, plimbându-se acum în fața zidului unei curți.
Ah Man o trase pe Jiang Si să se ascundă în spatele unui copac mare din fața unei case, observând mișcările bărbatului.
În cele din urmă, bărbatul acționă, așezând niște cărămizi de noroi pentru a se urca peste o parte a zidului unde era o spărtură.
Stăpâna și servitoarea schimbară o privire și îl urmăriră în tăcere.
– Domniță, casa asta arată și mai dărăpănată decât cea a acelui bărbat, murmură Ah Man, stând la baza zidului cu spărtura.
Jiang Si, însă, afișă o expresie complicată.
Prin zid, simțea deja mirosul astringent de boabe de soia. Acest miros părea să fi pătruns în fiecare cărămidă și țiglă a gospodăriei, un lucru care nu s-ar fi putut forma într-un timp scurt.
Dacă nu exista o a doua familie care să vândă tofu în satul familiei Wang, atunci această casă era, foarte probabil, a frumoasei vânzătoare de tofu, domnița Xiu.
În acel moment, Jiang Si simți brusc un val de emoție.
Poate că faptele bune chiar aduc recompense bune.
Dacă ar fi ales să nu se implice mai devreme, până ar fi găsit acest loc, frumoasa vânzătoare de tofu ar fi putut deja să întâmpine o soartă tragică, ceea ce ar fi crescut considerabil dificultatea a ceea ce dorea să facă.
– Ah Man, intră tu prima, apoi deschide-mi ușa din interior. Repede! O îndemnă Jiang Si.
Ah Man dădu din cap, urcă pe cărămizile de noroi așezate de bărbat, prinse marginea zidului cu ambele mâini și, cu un impuls puternic, corpul ei se ridică în aer, aterizând silențios pe cealaltă parte a zidului.
Curând, poarta curții se deschise încet, iar Jiang Si, care aștepta acolo, alunecă rapid înăuntru.
– Domniță, bărbatul a intrat în casă! spuse Ah Man încet.
Jiang Si se mișcă repede spre interior, cu Ah Man grăbindu-se înainte.
În casă nu era nicio lumină, iar luna de pe cer fusese ascunsă de nori. Stelele păreau să se fi stins, iar întunericul copleșitor al lumii părea să se fi intensificat brusc, la fel ca starea de spirit a stăpânei și a servitoarei în acel moment.
Deodată, se auzi un zgomot, iar cele două se opriră involuntar, schimbând priviri nedumerite.
– La naiba, nu văd nimic în întunericul ăsta! Mormăitul, deși nu foarte tare, ajunse clar la urechile lor.
Se dovedi că zgomotul fusese cauzat de bărbatul care lovise ceva din greșeală.
Ușa sălii principale era larg deschisă, iar între aceasta și odaia interioară atârna doar o jumătate de perdea. Bărbatul intrase deja, iar pentru moment se făcuse liniște.
În acel punct, Ah Man nu mai îndrăzni să vorbească și întrebă din priviri ce să facă.
Jiang Si, dimpotrivă, nu arăta nicio urmă de nervozitate și ridică liniștită perdeaua pentru a arunca o privire înăuntru.
În camera joasă și întunecoasă, bărbatul stătea lângă kang (n.tr. pat tradițional chinezesc construit din cărămizi sau lut, care poate fi încălzit dedesubt), privind fix persoana întinsă pe el.
Persoana de pe kang se răsuci brusc, iar o voce înecată în lacrimi mormăi:
– Niu Niu…
Ochii lui Ah Man se măriră instantaneu, strălucind ca niște stele în întuneric.
Aceasta era casa frumoasei vânzătoare de tofu!
Nu se putu abține și trase ușor de mâneca lui Jiang Si, vizibil încântată de descoperirea neașteptată.
Jiang Si clătină ușor din cap, semn că nu trebuia să scoată niciun sunet.
Ah Man aprobă repede din cap.
În acel moment, dacă cineva ar fi văzut scena, cu siguranță ar fi simțit un fior rece pe șira spinării.
Pe kang, o femeie murmura în somn, lângă pat stătea un bărbat cu un satâr la piept, iar la doar o jumătate de zhang distanță, în spatele perdelei, două tinere stăteau nemișcate.
O astfel de situație absurdă și bizară era suficientă pentru a face inima oricui să înghețe.
Bărbatul, ca și cum nervii îi fuseseră amorțiți de alcool, nu observase prezența lui Jiang Si și a slujnicei sale.
În lumina slabă ce trecea prin fereastră, el privea persoana de pe kang cu un aer îndrăgostit, aproape lacom.
După un timp, scoase satârul de la piept și îl așeză lângă kang, apoi își frecă mâinile.
Ah Man înclină capul, privindu-l cu nedumerire.
Nu venise oare să omoare pe cineva? De ce pusese jos satârul?
Răspunsul veni curând.
Bărbatul ridică brusc păturica subțire care o acoperea pe femeie și se strecură lângă ea.
Jiang Si o trase rapid pe Ah Man înapoi, făcând un semn cu mâna ca o lovitură de tăiere.
Ah Man înțelese. Cu o mână îl apucă de spate pe bărbat, iar cu cealaltă îl lovi puternic în ceafă.
Bărbatul scoase un mormăit surd și leșină, fiind tras jos de pe kang de Ah Man cu o singură mână.
Jiang Si arătă spre ușa de afară, iar Ah Man, pricepând, îl târî afară, ca pe un sac de cartofi, în sala principală.
Jiang Si o urmă și, cu o mișcare ușoară, își pocni unghia, eliberând o pulbere fină, aproape invizibilă, în nasul bărbatului.
Odată inhalată, pulberea amețitoare era suficientă pentru a-l ține adormit ca un trunchi de copac până la zori.
Tocmai atunci, femeia de pe kang se ridică brusc, strigând răgușit:
– Niu Niu, Niu Niu a mea…
Lasă un răspuns