Jiang Si și Jiang Qiao s-au întors în cele din urmă la reședința Contelui de Dongping. Firește, au trebuit să meargă la Sala Compasiunii pentru a explica de ce s-au întors atât de devreme.
Când a auzit că fiica sa dezvoltase o iritație pe piele, a treia doamnă Guo a fost profund îndurerată. A luat-o pe Jiang Qiao de braț și, în timp ce mergeau, a început să o mustre încet.
Jiang Si rămase pe aleea pietruită, urmărind cum mama și fiica se îndepărtează treptat. Un sentiment vag de invidie îi cuprinse inima.
Ea nu avea mamă și nu știa cum era să fii mustrată de una.
Tocmai atunci, Jiang Qiao se întoarse brusc și îi făcu cu mâna.
Jiang Si rămase uimită pentru o clipă, apoi zâmbi ușor, strângând buzele.
Invidia nu își avea rostul; nu avea timp de sentimentalism.
Nici măcar nu se întoarse la Pavilionul Begoniilor, ci merse direct la biroul lui Jiang Ancheng.
Jiang Ancheng și al treilea stăpân Jiang administrau împreună moșiile Contelui. De obicei, al treilea stăpân Jiang călătorea mai mult, în timp ce Jiang Ancheng rămânea mai mult la reședință.
În acel moment, acesta trăgea un pui de somn în birou. Când o văzu pe Jiang Si intrând, se trezi imediat.
– Îl deranjez pe tata?
– Deloc, doar îmi odihneam ochii după ce am citit.
Jiang Si aruncă o privire la semnul lăsat pe partea stângă a feței tatălui său și spuse serios:
– Tată, te rog să fii atent când te odihnești citind. Ai grijă să nu îți obosești ochii.
Jiang Ancheng tuși ușor, acoperindu-și gura cu pumnul.
– O să am grijă să echilibrez munca și odihna. Nu erai la reședința Marchizului de Changxing, Si’er? De ce te-ai întors astăzi?
– A treia soră nu s-a simțit bine, așa că am însoțit-o înapoi.
Jiang Ancheng mai întrebă câte ceva despre starea lui Jiang Qiao. Auzind că nu era nimic grav, se simți ușurat și gândi fericit: „Fiica mea este atât de grijulie, vine să-și vadă bătrânul tată imediat ce se întoarce. Nu ca acel bun de nimic, Jiang Zhan, care își pierde vremea toată ziua pe afară.”
– Tată, voiam să te întreb ceva.
Găsise un talisman de protecție cu inscripția „Templul Lingwu” în punguța de la cadavrul femeii. Cu toate acestea, nu auzise niciodată de Templul Lingwu. Întrucât Ah Fei nu se întorsese încă și nu avea pe cine să se bazeze, după multă chibzuială, hotărâse să îl întrebe direct pe tatăl ei.
– Ce vrea Si’er să întrebe?
– Tată, ai auzit vreodată de Templul Lingwu?
– Templul Lingwu? Jiang Ancheng se încruntă, gândindu-se, apoi clătină din cap după un moment. Nu prea mă ocup cu astfel de lucruri, așa că nu știu prea multe. Întrebi pentru că vrei să mergi să te rogi acolo?
Jiang Si fu ușor dezamăgită, dar nu era ceva neașteptat.
Dacă tatăl ei ar fi știut, ar fi fost doar o coincidență norocoasă.
– Pe drum, am auzit o femeie spunând că tămâia de la Templul Lingwu este foarte eficientă, iar dacă cineva merge să se roage acolo, dorințele i se împlinesc. Mă întrebam doar dacă ai auzit despre el.
Jiang Ancheng zâmbi:
– Unchiul tău al treilea călătorește în multe locuri. Când se întoarce, am să-l întreb. Poate știe el. Dacă nu, trimit pe cineva să se intereseze.
Atât timp cât fiica sa era fericită, eficacitatea tămâii nici nu mai conta.
– Dacă tatăl meu trimite pe cineva să se intereseze, te rog să nu lași prea multă lume să afle.
Jiang Ancheng fu uimit pentru o clipă, apoi râse cu poftă:
– Nu-ți face griji, Si’er. Am să trimit pe cineva în secret.
Fiica lui era atât de timidă. Oare voia să se roage pentru o căsătorie bună?
Văzându-l râzând astfel, Jiang Si știu că înțelesese greșit, dar nu explică.
Dorea să dezvăluie adevărata față a moștenitorului Marchizului de Changxing și, în același timp, încerca să evite cât mai mult implicarea familiei sale.
La urma urmei, încă nu avea oameni în care să aibă încredere, iar, ca fată necăsătorită, nu îi era ușor să acționeze liber.
– Atunci nu o să mai deranjez cititul tatălui meu. Jiang Si făcu o reverență și părăsi biroul, întorcându-se la Pavilionul Begoniilor.
De îndată ce Ah Man și Ah Qiao o văzură întorcându-se, alergară bucuroase spre ea.
– Această slujitoare era îngrijorată că domnița nu se va simți confortabil singură la reședința Marchizului, spuse Ah Man, privindu-o cu anxietate pe Jiang Si. Domnița pare chiar să fi slăbit.
Colțurile gurii lui Ah Qiao se ridicară într-un zâmbet ironic.
A trecut doar o zi!
– Aduceți-mi o cană cu apă cu miere și gheață.
După drumul aglomerat de la reședința Marchizului de Changxing până la cea a Contelui, Jiang Si nu voia să intre imediat înăuntru. Se așeză pur și simplu pe leagănul de sub copac.
Ah Qiao alergă repede să aducă apa cu miere, iar Jiang Si luă o înghițitură mică.
– A patra soră, am auzit că te-ai întors! Jiang Zhan intră în grabă, entuziasmat.
Vremea era caldă, iar fața lui Jiang Zhan era ușor înroșită de la alergat, fruntea lui strălucind de sudoare. Totuși, datorită chipului său atrăgător, nu părea deloc neglijent, ci emana o energie vibrantă și tinerească.
Acea energie părea capabilă să alunge orice umbră din inimă.
Jiang Si nu putu să nu zâmbească.
– Al doilea frate, tocmai te-ai întors de afară? Ah Qiao, du-te să aduci o cană cu apă cu miere pentru al doilea tânăr stăpân.
Jiang Zhan păși agale, împinse ușor leagănul, apoi se așeză pe o bancă de piatră din apropiere. Ochii lui întunecați străluceau de entuziasm.
– Am niște vești bune pentru tine, soră.
– Oh? Ce vești bune?
– Calul năzdrăvan al acelui Ji a fost mușcat de Er Niu în timpul alaiului de nuntă!
Îl displăcuse mereu pe Er Niu, dar nici prin cap nu-i trecuse că ar putea ajunge să fie „de aceeași parte a baricadei” cu el.
Sau mai bine zis, de aceeași parte cu un câine!
Nu, nici asta nu suna bine…
Jiang Zhan se încurcă în gânduri și hotărî să nu se mai gândească. Mai bine îi dădea lui Er Niu două jin (n.tr: aproximativ un kilogram) de carne de vită fiartă mai târziu.
– Soră, nu ești bucuroasă? Văzând că Jiang Si nu arată prea multă veselie, Jiang Zhan întrebă surprins.
Jiang Si se gândi o clipă, apoi zâmbi brusc.
Ca să fie sinceră, simțea o oarecare satisfacție ascunsă.
Deși recunoștea că nu era greșit faptul că Ji Chongyi nu o plăcea, această căsătorie nu fusese ceva ce familia Contelui de Dongping căutase cu disperare.
Inițial, familia Ducelui de Anguo fusese cea care dorise cu ardoare să formeze o alianță prin căsătorie. Când tatăl ei încă ezita, Ducele de Anguo bătuse palma și garantase că a-și căsători fiul cu Jiang Si nu ar fi fost o pierdere.
În viața ei anterioară, după ce iubita lui Ji Chongyi murise, acesta o luase de nevastă din disperare, dar o ignorase complet.
Ea simțise că Ji Chongyi nu putea să-și învinuiască părinții, așa că transferase resentimentele pentru moartea iubitei asupra ei. Ca și cum, fără această căsătorie, ar fi putut să-și ia iubita de soție într-o ceremonie grandioasă.
Sau poate, după pierderea iubitei, ura pentru ea fusese singura motivație care-i mai dădea voința de a trăi.
Dar acel tratament sufocant și rece ar fi putut înnebuni orice femeie normală.
Chiar și după toate experiențele ulterioare, Jiang Si nu putea să nu se gândească: dacă era cu adevărat disperat, de ce nu devenise călugăr? Ducele de Anguo avea trei fii; nu avea nevoie de Ji Chongyi să continue linia familiei.
Sau ar fi putut să protesteze până la capăt. Chiar l-ar fi forțat părinții să se căsătorească împotriva voinței lui?
Căsătorindu-se cu ea, tânărul stăpân Ji își îndeplinise datoria față de părinți și menținuse reputația familiei Ducelui de Anguo. Doar ea devenise sacrificiul poveștii lor de dragoste.
Văzând zâmbetul autentic al lui Jiang Si, Jiang Zhan zâmbi și el. Termină rapid apa cu miere adusă de Ah Qiao, apoi se ridică și merse în spatele ei să împingă leagănul.
– A patra soră.
– Hmm?
– Acel Ji nu e cine știe ce. Vei întâlni pe cineva mai bun în viitor. Curiozitatea îi crescu în timp ce spunea asta. Ce fel de bărbat preferă a patra soră? Am mulți prieteni, pot fi cu ochii pe cineva pentru tine.
Jiang Si zâmbi dulce.
– Dacă ar fi la fel de bun ca al doilea frate, m-aș declara mulțumită.
Cât despre prietenii fratelui ei, mai bine nu.
Jiang Zhan rămase uimit pentru o clipă, apoi fața i se înroși brusc ca o bucată de pânză. Găsi repede o scuză și plecă încurcat.
Jiang Si nu se așteptase ca Jiang Zhan să fie atât de timid. Zâmbi, se ridică de pe leagăn, își schimbă hainele și plecă împreună cu Ah Man.
De vreme ce Yu Jin îi trimisese un mesaj prin Er Niu, mai bine mergea să obțină câteva răspunsuri clare.
