Yu Jin s-a născut din Nobila Concubină Xian, concubina Împăratului și mătușa paternă a lui Ji Chongyi. Astfel, Yu Jin era atât prinț al familiei imperiale, cât și o rudă apropiată a Casei Ducelui de Anguo. După obiceiuri și datorie, el ar fi trebuit să participe la banchetul de nuntă de la reședința Ducelui de Anguo în acea zi, pentru a sărbători căsătoria lui Ji Chongyi.
În viața ei anterioară, acest lucru se întâmplase cu adevărat.
De aceea, Jiang Si a fost extrem de surprinsă când evenimentele au deviat atât de mult de la cursul lor obișnuit. De la reîncarnare, ea schimbase intenționat propriile acțiuni și decizii, știind că acestea vor influența cursul evenimentelor. Cu toate acestea, chestiunile în care nu intervenise ar fi trebuit să urmeze firesc traiectoria inițială.
Ce îl făcuse pe Al Șaptelea Prinț, Yu Jin, să acționeze diferit de această dată?
Gândurile i se învălmășeau, incapabilă să descifreze schimbările în bărbatul care fusese un mister pentru ea chiar și în viața ei anterioară.
Din mijlocul mulțimii agitate, privirea lui Yu Jin se intersectă neașteptat cu a lui Jiang Si. Buzele i se curbară într-un zâmbet blând, o expresie trecătoare ce părea să poarte un mesaj nerostit.
Surprinsă, Jiang Si lăsă instinctiv perdeaua subțire de bambus a trăsurii să cadă. Materialul fin se legăna ușor, oglindind unduirea emoțiilor pe care nu le putea reprima.
Yu Jin ezită pentru un moment, zâmbetul i se estompa într-o urmă vagă de dezamăgire. Fără să mai zăbovească, se întoarse și se pierdu din nou în aglomerația de oameni.
Sprijinită de peretele trăsurii, Jiang Si se simțea neliniștită. Impulsiv, ridică din nou perdeaua.
Mulțimea forfotea la fel ca înainte, dar figura lui dispăruse.
Jiang Si lăsă perdeaua să cadă din nou și se așeză tăcută, sprijinită de peretele trăsurii.
– Soră mai mică, te-a speriat cumva câinele acela mare de mai devreme? întrebă Jiang Qiao, observând comportamentul neobișnuit al lui Jiang Si și punând o mână grijulie pe umărul ei. După vizita la reședința Marchizului de Changxing, cele două surori se apropiaseră în mod natural.
– Nu, răspunse Jiang Si cu un zâmbet.
Er Niu era un câine care adora să atragă atenția. Să-l necăjească pe mire era o nimica toată, ar fi trebuit să fie recunoscătoare că nu scosese vreun cadavru din grădina Marchizului și nu defilase cu el pe stradă.
Gândindu-se la asta, Jiang Si simți dintr-odată o urmă de compasiune pentru Yu Jin.
Ca stăpân, cu siguranță avusese destulă bătaie de cap cu prostiile lui Er Niu.
Între timp, Yu Jin, cel care trezise simpatia lui Jiang Si, se întorsese deja la reședința sa din cartierul Quezi. În fața curții goale, chemă cu o voce calmă.
– Er Niu, ieși afară!
Imediat, Er Niu veni tropăind, dând din coadă și plasă boneta mirelui la picioarele lui Yu Jin.
Yu Jin privi tăcut la pana de pe bonetă.
Poate crescuse vreun spirit sub formă de câine…
Garda din umbră, Long Dan, apăru de nicăieri, dornic să toarne:
– Stăpâne, Er Niu a exagerat de data asta! Cum să facă asemenea haos la nunta unui tânăr stăpân?
Acest câine obraznic se bucura de mai multă favoare decât el în ochii stăpânului, așteptase cu nerăbdare ocazia să-i înșire greșelile!
– Haos? ridică Yu Jin o sprânceană, apoi îl mângâie pe cap pe Er Niu. Nu, Er Niu a făcut exact ceea ce aș fi vrut.
Long Dan clipi confuz, întrebându-se serios:
– Stăpâne, vorbiți serios?
Yu Jin îi aruncă o privire de sub sprâncene, calm și inexpresiv.
Long Dan își scărpină capul, incapabil să înțeleagă. Mirele era vărul stăpânului, cum putea aproba Yu Jin comportamentul lui Er Niu?
Ar fi fost oare posibil ca tânărul stăpân să-l fi ofensat cu ceva pe Yu Jin?
Long Dan își bătea capul cu aceste gânduri, dar nu reușea să găsească niciun răspuns.
Er Niu lătră triumfător la Long Dan.
Long Dan era uluit.
Îi venea să-și plângă de milă. Cu siguranță stăpânul și Er Niu împărțeau un secret care îi era ascuns!
Pe când Long Dan se afunda în autocompătimire, portarul raportă:
– A venit cineva din palat.
– Adu-l înăuntru, spuse Yu Jin calm.
Er Niu luă imediat boneta mirelui și dispăru.
Nu după mult timp, portarul conduse înăuntru un eunuc palid, lipsit de barbă.
– Salutări, Înălțimea Ta!
– Ce îl aduce pe acest slujitor al Curții aici? Yu Jin a rămas așezat pe banca de piatră, fără să se deranjeze să se ridice.
Eunucul nu a îndrăznit să arate vreo nemulțumire și a zâmbit:
– Majestatea Sa l-a trimis pe acest umil servitor să întrebe de ce Înălțimea Ta nu a participat astăzi la celebrarea de la reședința Ducelui de Anguo alături de Prinț.
Prințul la care eunucul se referise era fratele mai mare al lui Yu Jin, al patrulea fiu al Împăratului, actualul Prinț Qi.
Vorbind despre asta, poziția celui de-Al Șaptelea Prinț, Yu-Jin, era destul de delicată.
În ziua nașterii sale, noul împărat Jingming s-a îmbolnăvit grav pe neașteptate. Când medicii imperiali nu au găsit niciun remediu, Împărăteasa văduvă nu a avut de ales și a ordonat să fie emise proclamații publice pentru ajutor medical. Un preot daoist care a răspuns a susținut că boala Împăratului Jingming avea legătură cu nou-născutul Prinț al Șaptelea. Cele Opt Caractere ale lor intrau în conflict și nu puteau coexista în pace. Pentru ca Împăratul să se însănătoșească, Prințul al Șaptelea trebuia să trăiască în afara palatului până la vârsta de optsprezece ani.
Împărăteasa văduvă era sceptică, dar, văzând că starea Împăratului nu se schimba, a decis să încerce mutarea Prințului al Șaptelea în afara palatului. Și, într-adevăr, Împăratul Jingming s-a recuperat treptat.
De atunci, Yu Jin nu s-a mai întors în palat.
Conform obiceiurilor Marelui Zhou, prinții trebuiau să primească feudele lor la vârsta de șaisprezece ani. Dar când Yu Jin a împlinit șaisprezece ani, se afla în sud și nimeni nu s-a ocupat de aranjamentele necesare, așa că situația a fost trecută cu vederea.
Acum, deși Yu Jin se întorsese în capitală, nu putea să-l vadă pe Împăratul Jingming înainte de a împlini optsprezece ani. Ministrul Clanului Imperial nu știa care era atitudinea Împăratului față de acest Prinț și, evident, nu s-a grăbit să ridice problema acordării unei feude.
Asta a creat o situație stânjenitoare în care până și Prințul al Optulea, mai tânăr decât Yu Jin, primise deja titlul de Prinț Xiang, în timp ce Prințul al Șaptelea rămânea doar atât, Prințul al Șaptelea…
Yu Jin însă nu părea deranjat deloc de această situație.
Un prinț neînsemnat avea mai multă libertate să obțină ceea ce își dorea cu adevărat.
De exemplu, dacă Prințul Moștenitor ar fi vrut să se căsătorească cu o domniță care rupsese o logodnă anterioară, ar fi fost aproape imposibil.
Cu acest gând, buzele lui Yu Jin se curbară într-un zâmbet ușor, având un aer ușor prostesc.
Eunucul venit în vizită rămase uimit.
Deși zâmbetul Prințului al Șaptelea era mai frumos decât al oricărei frumuseți din palat, de ce anume zâmbea?
Oare anii de tratament nedrept îi deformaseră personalitatea?
De parcă ar fi confirmat gândurile eunucului, Yu Jin ieși din reverie și spuse calm:
– Ei bine, pur și simplu nu am avut chef să merg.
Eunucul: „…”
După un moment, Yu Jin întrebă:
– Mai are ceva treabă slujitorul public?
Eunucul era gata să izbucnească în lacrimi.
Cu o asemenea explicație directă din partea Îălțimii Sale, ce putea să facă?
Când Nobila Consoartă Xian îl va întreba la întoarcere în palat, cum să-i spună pur și simplu că Prințul al Șaptelea nu a avut chef să meargă? Gândindu-se la reacția ei, eunucul simți un fior rece.
– Asta… asta e tot? Reședința Ducelui de Anguo este familia ta maternă…
Yu Jin îi aruncă eunucului o privire rece, părând iritat de insistența acestuia:
– Nu suntem apropiați.
În sinea sa, Yu Jin râse rece.
Nu doar că nu era apropiat de familia sa maternă, dar până și rudele de sânge din palat îi erau la fel de străine.
Înțelegea într-o anumită măsură că tatăl său, ca Împărat, trebuise să țină cont de avertismentul preotului daoist legat de destinul lor conflictual, dar în toți acești ani de când fusese trimis departe, mama sa nu încercase nici măcar o dată să-l vadă, nici nu îi trimisese vreodată o haină sau o pereche de încălțări.
În tinerețe, Yu Jin se simțise rănit și plin de resentimente, dar acum nu mai simțea decât indiferență.
Chiar nu erau deloc apropiați.
– Vrea slujitorul public să rămână la masă?
– Acest umil slujitor îi mulțumește Înălțimii Tale, dar Majestatea Sa așteaptă raportul meu. Eunucul sublinie „raportul”, lăsându-i lui Yu Jin o șansă de a-și schimba răspunsul.
Yu Jin ridică ușor o sprânceană:
– Conduceți oaspetele afară.
Un câine mare și impunător se apropie, dând vesel din coadă.
Eunucul fugi cât îl ținură picioarele.
Yu Jin îl privi pe Er Niu și suspină:
– Mă refeream la Long Dan să-l conducă.
Er Niu privi spre cer.
Ce? Nu înțelegea nici măcar un cuvânt.
Lasă un răspuns