După ce termină de vorbit și observă expresia șocată a lui Jiang Si, fața lui Xie Qing’ao se înroși imediat.
Oh, nu, într-un moment de entuziasm își expusese din greșeală tatăl.
Deși mama ei nu spusese nimic, în ultimele zile părea mereu îngrijorată. Qing’ao nu mai era o tânără lipsită de griji și de mult timp analizase motivele acestei stări.
După multe gânduri, posibilitatea ca tatăl ei să aibă o amantă părea din ce în ce mai plauzibilă.
Nu, sigur tatăl ei avea o amantă!
Xie Qing’ao se ridică în picioare:
– Ah Si, dacă ai ajuns la aceeași concluzie ca mine, mă duc chiar acum să-mi avertizez mama…
– Stai, când am spus că am ajuns la aceeași concluzie ca tine? Jiang Si era puțin confuză.
– N-ai spus chiar tu că această problemă are legătură, cel mai probabil, cu tatăl meu?
Jiang Si nu știa dacă să râdă sau să plângă. O trase repede pe Xie Qing’ao să se așeze:
– Cum ai ajuns la această concluzie? Am vrut să spun că, poate, tatăl tău nu se simte bine, iar mama ta e îngrijorată din cauza sănătății lui.
Incidentul cu Marchizul de Yongchang dormind printre porci fusese o glumă care circulase mult timp în capitală, iar oamenii încă o mai menționau ani mai târziu. Totuși, adevărul era simplu.
După ce au chemat un medic faimos, familia Marchizului de Yongchang descoperise motivul comportamentului bizar al marchizului: suferea de somnambulism.
Din păcate, până atunci, gluma se răspândise deja.
Acum, Jiang Si era într-o dilemă despre cum să-și avertizeze prietena.
– Probleme de sănătate? Xie Qing’ao clătină din cap fără să stea pe gânduri. Nu se poate. Dacă tata nu s-ar fi simțit bine, mama ar fi chemat deja un medic. De ce ar fi invitat-o pe Nemuritoarea Liu?
– Dacă tatăl tău ar avea o amantă, la ce i-ar folosi mamei tale să o invite pe Nemuritoarea Liu? întrebă Jiang Si.
Xie Qing’ao își coborî vocea:
– Am citit odată niște însemnări despre Nanlan. Se spune că unele femei folosesc tehnici secrete pentru a face bărbații infideli să se întoarcă la ele.
Jiang Si: „…”
Xie Qing’ao își apucă capul cu frustrare.
Își expusese, din nou, mama din greșeală.
– Qing’ao, cred că exagerezi. La statutul mamei tale, chiar dacă tatăl tău ar avea o amantă sau chiar un copil din afara căsătoriei, crezi că ar recurge la astfel de metode?
– Atunci, ce se întâmplă? Of, de ce a trebuit să moară Nemuritoarea Liu tocmai acum? Xie Qing’ao suspină frustrată.
– Nu te mai încrunta așa. Dacă mama ta nu spune nimic, nu o întreba direct. Încearcă să afli indirect, vorbește cu slujnicele apropiate de ea. Fii mai atentă la comportamentul tatălui tău, poate vei descoperi adevărul.
Somnambulismul Marchizului de Yongchang progresase până la punctul în care ajunsese să doarmă printre porci. Sigur nu se întâmplase o singură dată. Doamna Yongchang trebuia să fi observat comportamentul neobișnuit al soțului și, gândindu-se la cauze supranaturale, hotărâse să o invite pe Nemuritoarea Liu să alunge spiritele rele.
Moartea subită a Nemuritoarei Liu o lăsase pe doamna Yongchang într-o stare de confuzie. Dacă Xie Qing’ao era atentă, nu i-ar fi greu să descopere sursa îngrijorărilor mamei ei.
– Bine, mă voi interesa când mă întorc. Apropo, Ah Si, tu ai vorbit vreodată cu Nemuritoarea Liu? Tinerele de vârsta lui Xie Qing’ao erau curioase despre Nemuritoarea Liu, despre care se zvonea că avea puteri mistice și care murise în mod violent în culmea faimei.
Jiang Si zâmbi ușor:
– Am salutat-o, desigur. Până la urmă, a stat două zile în casa noastră.
– Am auzit că uciderea Nemuritoarei Liu a alarmat toate cele trei oficii judiciare, iar oficialii din Prefectura Shuntian sunt ocupați. Ah Si, crezi că vor prinde criminalul care a omorât-o pe Nemuritoarea Liu?
– Nu cred că e posibil.
– De ce?
Jiang Si luă o înghițitură mică din ceaiul limpede, gândindu-se: Pentru că binele este răsplătit.
– Iar începi să fii misterioasă.
Jiang Si zâmbi ușor:
– Nu sunt misterioasă. Cineva ca Nemuritoarea Liu, care avea de-a face cu tot felul de oameni din diverse medii, avea relații complexe și haotice. Să încerci să găsești criminalul ar fi ca și cum ai căuta un ac într-un car cu fân.
În acel moment, Jiang Si și prietena ei apropiată nu erau singurele care discutau despre adevăratul criminal al Nemuritoarei Liu; acesta era subiectul fierbinte a întregii cetăți.
Totuși, criminalul plecase deja din capitală și se întorsese într-o cetate aflată sub la sute de kilometri distanță.
Bărbatul cu o expresie calmă mergea liniștit spre casa sa.
– Generale Qin, nu ne-am mai văzut de mult la taverna noastră, îl salută un trecător.
– O să trec pe acolo în curând, zâmbi bărbatul. Comparativ cu înfățișarea lui posomorâtă și deprimată de dinainte, părea mai relaxat, de parcă o nouă energie îi însuflețea spiritul.
Dar, dacă cineva privea cu atenție, acest sentiment era, de asemenea, tulburător.
Bărbatul din fața lui părea ca o flacără, strălucitoare, dar pe punctul de a se mistui în propia cenușă.
Când casa mică și modestă îi apăru în fața ochilor, bărbatul împinse ușa, privi în jur și nu văzu nici urmă de tânăr.
Se îndreptă către curte, ridică capacul unui butoi cu apă de la intrare, își scoase apă să bea și apoi sări direct înăuntru pentru a face o baie răcoritoare. După aceea, își schimbă hainele.
Aceste haine îi fuseseră cusute de logodnica sa acum mai bine de zece ani. Materialul era de bună calitate, iar culorile își păstraseră strălucirea chiar și acum.
Cu toate acestea, după atâția ani, tânărul ofițer militar plin de viață ajunsese un bețiv decăzut. Hainele fine păreau acum nepotrivite pe el.
Totuși, bărbatul le netezi cu grijă tivul și ieși din casă cu pas hotărât.
Cărările rurale păreau ușor umede sub tălpi. Pe lângă câmpurile verzi pline de culturi, ici-colo se zăreau movile ridicate din pământ.
Acestea erau morminte.
Logodnica sa locuia acum într-un astfel de loc, așteptându-l de multă vreme.
În depărtare, apăru o movilă de mormânt. Spre deosebire de celelalte, lângă ea se afla o colibă acoperită cu paie.
Bărbatul o construise el însuși. Uneori, când viața devenea insuportabilă, venea să stea acolo câteva zile.
De data aceasta, însă, bărbatul nu intră în colibă. În schimb, se așeză direct în fața mormântului, atingând cu drag iarba verde ce creștea pe movilă.
Un mormânt verde ce adăpostea oase parfumate – doar gândul era sfâșietor.
Bărbatul stătu nemișcat, cine știe cât timp, până când chiar și păsările odihnite pe crengi se plictisiră și zburară departe.
Își plecă apoi capul și scoase din haină un ac de păr.
Acul acesta era de asemenea vechi, cu vârful ascuțit. Era un cadou pe care nu apucase niciodată să i-l dăruiască.
Bărbatul ținu acul de păr în mână și îl așeză pe piept, gândindu-se serios.
Cu puțină forță, ar fi fost rapid, nu-i așa?
Un sunet brusc îl făcu pe bărbat să sară în picioare, ținând acul de păr aurit și privind alert în direcția zgomotului.
Tânărul care îi schimbase viața atât de dramatic stătea nu departe, cu o expresie ciudată pe chip, doi pești zburdând veseli la picioarele lui.
– Ce cauți aici? întrebă bărbatul, mergând spre el cu acul de păr aurit în mână.
Ah Fei își umezi buzele:
– Nu te agita, te așteptam.
Oare aurul devenise atât de lipsit de valoare, încât oamenii foloseau ace de păr aurite ca arme?
Bărbatul își aruncă privirea spre crapii cei vioi.
Ah Fei ridică repede ambele mâini:
– Te rog, nu te enerva, peștii sunt nevinovați!
Așteptase atât de mult în această colibă dărăpănată, ce era rău dacă voia să mănânce niște pește prăjit?
– Ar trebui să pleci, spuse bărbatul calm.
Ah Fei își mușcă limba.
Acum era cu adevărat speriat. Omul acesta fusese pe punctul de a-și lua viața. Când cineva nu mai ține la propria viață, ce s-ar fi întâmplat dacă voia un tovarăș de băut pentru ultima călătorie?
– Dacă îți e frică, de ce nu pleci repede?
– Persoana care ți-a scris scrisoarea mai are ceva de spus prin mine.
– Nu mai este necesar. Bărbatul îl ignoră pe Ah Fei și se întoarse la mormânt.
Ah Fei își făcu curaj și strigă:
– Mi-a spus că logodnica ta a plecat de mai bine de zece ani. S-a reîncarnat deja. Chiar dacă te-ai duce s-o cauți acum, nu ai mai putea s-o găsești.
