Părăsind peștera, luna strălucitoare se ridica sus pe cer. Jin’an își înclină capul pentru a o privi, ochii usturându-i de la lumină, însă briza clară ce aducea cu ea lumina lunii îi aduse o pace rar întâlnită în inimă, mai ales ținând mâna lui Li Shuang…
Deodată, un zgomot puternic spulberă liniștea nopții. Jin’an se întoarse și văzu o femeie înaintea lui și a lui Li Shuang, care scăpase din mâini un vas de lut. Aceasta nu îndrăzni să ridice cioburile, ci rămase împietrită, cu ochii plini de teamă, privindu-l pe Jin’an.
Jin’an făcu un pas înainte, iar femeia tremură, dând înapoi.
Privind în jur, Jin’an observă că nu era singura – toți membrii Sectei Wu Ling se comportau la fel, cu priviri pline de teroare abia reținută și panică. Femeile își strângeau copiii la piept, iar soții își protejau soțiile.
Cu auzul său ascuțit, Jin’an putea distinge gemetele dureroase venind din colibele din lemn din jur. Tot ce-l înconjura părea să strige: criminal, monstru înfricoșător.
Înainte să poată reacționa, Li Shuang îi strânse mâna mai tare.
Jin’an o privi pe Li Shuang, fără să fie surprins de reflecția pe care o vedea în ochii ei. Îl mângâia cu privirea, preocupată de starea lui, luându-i în considerare sentimentele. Privirea lui Jin’an se înmuiă – nu era atât de fragil. Putea să poarte povara tuturor păcatelor sale, să îndure toată suspiciunea și ostilitatea celorlalți. Însă grija lui Li Shuang făcea să înflorească flori în inima lui, chiar și în cel mai rece iad.
– Bine, bine, – bătu Wu Yin din palme, aflat în apropiere.
– Persoana noastră cu Gu-ul Mătasei de Jad și-a acceptat pe deplin stăpânul, iar emoțiile i s-au stabilizat. Toată lumea poate sta liniștită.
La auzul acestor cuvinte, deși unii încă mai arătau îndoială și rămâneau prudenți, ostilitatea lor se diminuă considerabil.
Wu Yin trimise pe cineva să anunțe bătrânii să se adune la casa sa mai târziu, apoi îi conduse pe Li Shuang și Jin’an într-o zonă mai retrasă, oferindu-le o colibă din lemn:
– Aceasta este cea mai bună ofertă a Sectei Wu Ling. Noi trăim precum oamenii simpli de la munte. Domniță general, în ciuda statutului tău nobil, va trebui să te mulțumești cu ce avem.
Chiar și cele mai sărace condiții de aici nu se comparau cu greutățile campaniilor militare. Li Shuang nu era pretențioasă la astfel de lucruri, însă…
– O singură cameră?
– Da.
Li Shuang intră și privi în jur. Nu era nici măcar un paravan pentru intimitate, doar o masă, un dulap și un pat.
– Un singur pat?
– Se întoarse ea spre Wu Yin.
Wu Yin dădu din cap:
– Da, camera este atât de mică încât abia a încăput un pat atât de mare. Alte familii din trib dorm în paturi și mai mici.
– Atunci…
– Nu plănuiai să dormi separat de el nu-i așa?
Wu Yin îi întrerupse cuvintele. Întrebarea sa directă, spusă cu un ton firesc, o lăsă pe Li Shuang fără cuvinte. Totodată, întrebarea făcu ca Jin’an să o privească intens, cu o privire ce repeta aproape cuvânt cu cuvânt întrebarea lui Wu Yin – nu plănuiai să dormi separat de mine, nu-i așa?
Cum… să nu doarmă separat? Era ca și cum voința ei de a dormi separat ar fi fost o cerere lipsită de rațiune.
– El abia s-a liniștit. E cel mai bine să se mențină contact constant cu stăpânul – qi-ul stăpânului oferă cel mai mare confort, – explică Wu Yin.
– În opinia mea, persoana noastră cu Gu-ul…
– Numele lui este Jin’an, – îl întrerupse Li Shuang.
Wu Yin dădu din cap:
– Da, da, da. După părerea mea, starea lui Jin’an de a fi copil ziua și adult noaptea e probabil pentru că trupul lui nu s-a contopit complet cu Gu-ul Mătasei de Jad. Qi-ul stăpânului poate accelera contopirea dintre Gu și gazdă. Odată ce această contopire e completă, transformările vor înceta. – Wu Yin își mângâie bărbia cu gândul. Îmbrățișările, sărutările și mai ales acel tip de contact ar fi chiar mai eficiente…
– Poți să pleci acum, – îl alungă Li Shuang.
Wu Yin chicoti:
– Nu mă alunga atât de repede. Trebuie să discut situația ta cu bătrânii mai târziu.
Continuă el:
– Domniță general, când intenționezi să-l iei pe Jin’an din Secta Wu Ling? Și ce planuri ai pentru el după aceea? Deși am fost de acord să-l să plece, trebuie să știi că acesta trebuie, în cele din urmă, să se întoarcă la sectă. Cât timp Gu-ul Mătasei de Jad rămâne în trupul său, trebuie să cunoaștem locul în care se află, pentru protecție.
Protecție și supraveghere.
Li Shuang înțelese motivele lor, însă nu putea da un răspuns imediat, căci nici ea nu știa unde îl putea duce pe Jin’an.
Să-l lase să plece? Deocamdată, părea imposibil. Dar să-l aducă în capitală? Apoi ce? Cum avea să-l aranjeze odată ajuns acolo? Cel mai probabil, avea să intre curând în palat. Nu doar Si Ma Yang, ci întreaga curte imperială și Reședința Generalului nu aveau să permită ca Jin’an să fie adus în palat. Cu atât mai mult, proveniența misterioasă a lui Jin’an și transformările inexplicabile între zi și noapte adăugau și mai multe complicații.
– Mâine voi scrie taberei de la poalele muntelui, ordonând unor trupe să se întoarcă mai întâi în capitală. Voi rămâne la Secta Wu Ling trei zile. După aceste trei zile, vom evalua starea lui Jin’an și vom face planuri ulterioare.
– E bine, – dădu din cap Wu Yin.
– Aceste trei zile îmi vor permite și mie să studiez persoana cu Gu-ul Mătasei de Jad, să văd dacă există o cale de a rezolva problema transformărilor sale.
Pe când Wu Yin se întoarse să plece, Li Shuang își aminti brusc ceva.
– Nu te mișca, așteaptă-mă aici, – spuse ea, eliberând mâna lui Jin’an înainte de a ieși.
Jin’an privi cum Li Shuang îl lăsa și pleca. Rămase nemișcat o clipă, instinctiv dorind s-o tragă înapoi, dar știind că n-ar trebui. Își înfrână pornirea de a o urma, strângându-și pumnul, cu privirea ațintită spre silueta ei ce se îndepărta, până când aceasta dispăru după colț împreună cu Wu Yin. Nu se mișcă nici măcar un pas.
Între timp, Li Shuang îl ajunse din urmă pe Wu Yin, pășind intenționat suficient de departe pentru ca Jin’an să nu-i poată auzi vocea. Apoi îl întrebă:
– Gu-ul vostru al Mătasei de Jad a șters întotdeauna amintirile gazdei? Există vreo cale de a-i recupera amintirile?
Li Shuang se gândea că, dacă ar putea descoperi trecutul lui Jin’an, odată ce trupul său nu ar mai intra în conflict cu Gu-ul și emoțiile sale s-ar stabiliza pe termen lung, poate că ar putea să-și reia viața de dinainte, întorcându-se în ținuturile sale natale.
Wu Yin se arătă confuz:
– Eh? Nu-și amintește nimic din trecutul său?
– Nu știai?
– Nu, – răspunse Wu Yin, pierdut în gânduri. – De-a lungul istoriei, când Gu-ul Mătasei de Jad intră într-o gazdă, transformând-o într-o persoană cu Gu, nu îi șterge amintirile. Doar că, pentru persoanele cu Gu, stăpânul prezent devine mai important decât trecutul. Ei nu uită trecutul, pur și simplu nu se mai opresc asupra lui. Dacă Jin’an nu-și poate aminti… probabil că este din cauza unor complicații în contopirea dintre Gu-ul Mătasei de Jad și trupul său, care îi afectează amintirile.
Li Shuang cugetă:
– Deci…
– Dacă voi doi ați fi împreună, s-ar putea rezolva.
Declarația directă a lui Wu Yin aproape o făcu pe Li Shuang să se înece de furie:
– Prostii! Ce vorbe sunt astea?
– Domniță general, mă nedreptățești! Eu doar propun soluția cea mai directă și mai eficientă, – spuse el. – Nu ai observat? Deși apusul și răsăritul ar trebui să declanșeze transformările sale, când ești lângă el, cu cât contactul este mai apropiat, cu atât starea sa durează mai mult. Dacă te-ai uni cu el în forma sa adultă, probabil s-ar stabiliza definitiv din prima încercare.
Cuvintele lui Wu Yin, rostite fără nicio ocoliș, făcură inima lui Li Shuang să se umple de furie și jenă, fața înroșindu-i-se complet. Totuși, nu putea să-i contrazică vorbele.
În cele din urmă, nu putu decât să scrâșnească din dinți și să spună:
– Găsește altă soluție, – înainte de a se întoarce spre colibă.
Când reveni, îl găsi pe Jin’an exact în poziția în care îl lăsase, fără să se fi mișcat deloc.
Ochii săi roșii o priveau liniștit, ca și cum ar fi așteptat de mult timp. Doar când Li Shuang ajunse lângă el, Jin’an îi luă cu grijă mâna, încet, împreunându-și degetele cu ale ei. Cealaltă mână a lui se ridică ușor, atingându-i spatele, trăgând-o încet într-o îmbrățișare, doar după ce se asigură că nu opune rezistență:
– Nu m-am mișcat deloc, – spuse Jin’an. Data viitoare, ai putea să te întorci mai repede?
Acea propoziție singură îi topi inima lui Li Shuang.
Dacă vorbele lui Wu Yin, de mai devreme, fuseseră ca un butoi de artificii ce o amețise și o lăsase fără cuvinte, atunci cuvintele lui Jin’an erau asemenea unui lampioane plutind pe valuri, legănându-se blând, fără grabă, urmând curentul din inima ei, încălzind încet fiecare colț rece și ascuțit din ea.
– Bine, răspunse ea.
Primind răspunsul lui Li Shuang, Jin’an păru să dea drumul unui oftat adânc de ușurare, mușchii săi tensionați relaxându-se. După ce o ținu liniștit pentru o vreme, întrebă:
– Nu vrei să dormi împreună cu mine?
La această întrebare, Li Shuang îl împinse ușor, frecându-și tâmplele cu o ușoară exasperare:
– Nu e asta… adică e… nu putem dormi împreună.
– De ce nu? N-am mai dormit împreună în temniță?
– Asta… – Li Shuang nu știa cum să răspundă. Deși am dormit în temniță, a fost din cauza împrejurărilor…
– Am dormit împreună și în afara temniței.
Cuvintele lui Jin’an o făcură să tresară:
– Când am dormit eu vreodată cu tine… Amintindu-și brusc de momentele în care credea că Jin’an era doar un copil, într-adevăr… Simți o durere de cap venind. Asta a fost… un accident.
– De multe ori, la Frontiera de Nord, am dormit cu tine.
– Ce?
– Mă strecuram încet în cortul tău noaptea. Gardienii tăi erau inutili, ar trebui să-i înlocuiești curând. Lasă-mă să te păzesc eu, nimeni altcineva nu ar putea să se apropie. Nu ți-am tulburat niciodată somnul; nici măcar nu ai observat toate acele nopți.
Li Shuang intră în cameră și se așeză pe un scaun.
Când Jin’an încercă să se apropie, Li Shuang îl împinse înapoi:
– Stai pe loc, trebuie să vorbesc cu tine.
Jin’an rămase ascultător. Li Shuang respiră adânc, vrând să-l mustre, dar neștiind cum. În cele din urmă, porunci:
– Stai acolo două ceasuri. Nu te mișca decât dacă îți spun eu!
– Bine.
Acordul lui rapid o făcu pe Li Shuang să simtă că pedeapsa nu avea niciun efect. Spuse cu severitate:
– Vrei să știi de ce te pedepsesc?
– Nu.
Li Shuang rămase uimită:
– De ce nu?
– Orice ai spune, eu doar voi asculta.
În încercarea de a-l pedepsi, își dădu seama că Jin’an, cu o docilitate ce sfida orice opoziție, o dezarma complet.
Li Shuang înțelese că, fără să-și dea seama, se îndrăgostise iremediabil de cel din fața ei.
Lasă un răspuns